Povestea noastra
Drag de Apuseni, un proiect de și pentru suflet, un proiect de și pentru familie. În fiecare colțișor găsiți fie o bucurie, fie o supărare, fie o dorință, fie o greșeală, fie un vis, câte puțin din trăirile noastre, câte puțin din noi. Pensiunea spune povestea noastră, a unei familii care și-a pus sufletul în tot ceea ce a realizat. Este dorința de a ne bucura împreună de ceea ce avem, de ceea ce ne-a oferit viața și de a vă face pe voi, musafirii noștri să trăiți experiențe frumoase.
Amplasată în Satul de Vacanță 1 din comuna Călățele, la liziera pădurii de brazi și mesteceni, la intersecția unor drumuri ”de țară”, puțin circulate, pensiunea răsare ca o surpriză pentru zona prea puțin cunoscută și neexploatată încă. Dacă în exterior experimentăm un stil arhitectural rustic, cu lemn și piatră, în concordanță cu specificul arhitectural al Țării Călata, în interior, stilul este unul modern, pe alocuri cu aspecte rustice.
Altitudinea de 942 de metri o face preferată atât de turiștii citadini care caută destinaţii turistice liniştite, aproape de natură, şi care au nostalgia „vieţii la ţară”, cât și de turiștii care caută activități mai intense, trasee montane, plimbări cu bicicleta.
La noi puteți petrece un weekend în care veți trăi liniștitea satelor de munte sau o vacanță de scurtă durată în care veți descoperi o mică parte din frumusețea Munților Apuseni.